9 luni. Se risipesc norii. Acesta este sentimentul. Eli crește și e mai drăgălașă pe zi ce trece. Nu, nu e totul perfect. Încă ne chinuim cu diversificarea (se pare că nu e o mare mâncăcioasă), de alergii nu a scăpat, dar parcă suntem pe drumul cel bun. Cel puțin așa mi se pare.
Spuneam mai demult că ”e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil”. Atât de adevărat! Poate că vorba nu se mai aplică ad literam dar contează fiecare gest care m-a făcut să nu mă mai simt așa singură. Ili care a luat un taxi să mă vadă doar pentru că aveam o zi proastă. Mel pe al cărei ”umăr virtual” m-am plâns de diversificare, Andreia, verișoara lui S. care m-a încurajat atât de mult, Elisa, care și-a luat o zi libera doar să vină să stăm de vorbă, vizitele colegelor de serviciu, discuțiile până la ceasuri târzii cu o altă mămică de fetiță alergică au contat. Fiecare în parte.
1 an. Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e în viața mea. Mă întreb uneori unde a fost până acum? E atât de natural să o știu lângă mine.
A trecut un an. Un an care m-a schimbat profund și care mi-a schimbat mult viziunea asupra lumii și a celor din jur. Timpul îmi e acum destul de limitat, un an al Elianei vine cu alte provocări dar și momente minunate. Voi reveni tot mai rar aici. Nu știu dacă voi mai scrie dar m-ar bucura mult orice comentariu veți lăsa.
IngridHome închide un capitol, poate ultimul. Aveți grijă de voi și nu uitați! Să nu încetați niciodată să visați.
Din căsuța în care se țes vise,
Cu drag,
Ingrid ♥
La mulți ani frumoși! Bucurați-vă cât puteți de mult! Anii zboară, însă amintirile rămân să ne mângâie clipele când puii vor zbura din cuib! Vă doresc zile binecuvântate!
Mulțumim mult! Zile frumoase vă dorim! ♥