căsuța în care se țes vise

căsuța în care se țes vise

Să fie culoare!

Știu, ultimele săptămâni ne-au dat bătăi de cap în ceea ce privește vremea și parcă nu am reușit să ne bucurăm cum trebuie de acest sfârșit de primăvară, început de vară.

Dar iată ca după ploaie iese soarele și cum acest week-end a fost primul în care am stat acasă după un lung șir de week-enduri în care am umblat hai-hui, am zis să profit și să deschid oficial ”sufrageria de vară” cum îi zic mai nou, adică terasa.

Ca și anul trecut, am apelat la o seră de la Mogoșoaia pentru flori și bine am făcut pentru că am găsit florile pe care le căutam- flori de umbră (terasa este mai mult umbrită -ceea ce vara e o binecuvântare) la prețuri foarte bune. Am dat vreo 30 de lei pe toate. Eu zic că e o afacere bună :D.

Dar nu vă mai țin de vorbă și vă invit în sufrageria de vară :). Poftiți, poftiți! Nu vă fie frică de Mitzuska. Ea și-a însușit deja rolul de gazdă și vă arată locurile ei preferate :).


Acesta este momentul în care încep să cred că Mitzuska mea năzuiește la o carieră în modeling…

Să continuăm turul, zic.

În următoarele fotografii am strecurat două suveniruri din recenta călătorie în Anglia. Nu am fost în Londra ci într-o zonă pitorească și liniștită din inima Angliei. Dar despre asta, poate într-o postare viitoare.


Și nu puteam să închei decât cu micul dar pe care l-am primit de la florăreasă. Un mic busuioc :)! Unii dintre voi vor ști de ce am zâmbit amuzată când am auzit ce ne oferă doamna 🙂

Acestea fiind zise, am încălecat pe-o șa…ah, mă scuzați, am încurcat povestea.

Zile frumoase să aveți, pline de soare, inspirație și culoare! Să facem lumea mai frumoasă și mai colorată!

 

Cu drag, din căsuța în care se țes vise,

Ingrid



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.