O călătorie către sine

          Cei/ cele ce mă urmăriți pe FB sau Instagram (mai nou 🙂 ) ați văzut că recent am luat o pauză de civilizație, cum îmi place mie să-i spun.

          Să nu mă înțelegeți greșit, îmi place compania prietenilor și mi-e dooor de o escapadă în Vamă spre exemplu, dar sunt momente în care simt nevoia să mă deconectez de zgomotul vieții urbane, de socializare și să mă reconectez cu mine. O pauză de respiro.

          Ideea de a petrece o mini-vacanță singură a înflorit anul trecut, an care nu a fost cel mai ușor și încă mai am de învățat să mă acomodez cu unele dificultăți și tristeți așa că ideea unei mini-vacanțe singură a apărut mai mult ca o necesitate.

          Evident că au apărut întrebările că de ce, că n-ai să te plictisești, că ce-ți veni și….cireașa de pe tort, a mamei: ”dar S te lasă?” la care am răspuns cu : așa vreau eu, în niciun caz- sunt o bună companie pentru mine, că la așa întrebare nu răspund și ”cum ar fi să trebuiască să mă lase?”

         Acestea fiind zise, mi-am luat bocceluța de orășeancă, m-am urcat în mașinuță și am fugit într-un loc de poveste, așa, pe sufletul meu.

        Dar s-o luăm cu începutul:

Cum am găsit căsuța

       Odată ideea în cap, trebuia să mă gândesc cum și mai ales unde o pun în practică. Aveam nevoie:

–  să fie un loc nu prea departe de București să pot conduce singură pentru că sunt încă la început în ale condusului și recunosc mult timp m-am bazat exclusiv pe S la drum lung.

– să fie un loc care să ofere intimitate, am vrut să evit stațiunile aglomerate și turiștii amatori de distracție și grătare pentru că în fond eu căutam liniște

– să fie o pensiune cu cât mai puține camere și deci cât mai puțini oaspeți. Am avut o experiență anul trecut când am închiriat o camera într-o vilă undeva la Lunca Mare -dar în același timp cu noi au fost și două cupluri care au ținut muzica în living până noaptea târziu.

            Am intrat pe Airbnb și am început să jinduiesc la toate căbănuțele acelea de prin Apuseni, o minunăție! Dar mult prea departe pentru mine de ajuns și pentru cele doar câteva zile cât puteam eu să plec. Așa că am restrâns căutarea în jurul zonei de sud a țării și mi-a ieșit în cale această minunăție de casă și a sa supergazdă despre care o să vă povestesc pe larg mai acuși.

Drumul

            Vă spuneam că sunt destul de începătoare în ale condusului. Experiența mea se rezumă la condus acasă-metrou și retur pe un traseu pe care-l știu ca în palmă de acum. Îmi doream în schimb să ies din zona de confort și vroiam să fac asta singură.

        E un pasaj care mie îmi place foarte mult în cartea ”Casa bântuită” de Shirley Jackson – serialul de pe Netflix este o adaptare a acestei cărți. Și serialul și cartea sunt foarte faine, pentru amatorii de gen, me! Dar, revenind la drumul meu inițiatic, o să vă redau pasajul mai jos:

”Nu mai plecase niciodată singură la drum lung până acum. Noțiunea de a-și împărți minunata călătorie în mile și ore I se părea ridicolă; o concepea, ținându-și mașina cu precizie între linia de pe mijlocul șoselei și linia de copaci de lângă drum, ca pe un coridor de momente inedite care o purtau cu ele, o duceau pe o cale de o noutate incredibilă, spre un loc nou. Călătoria în sine era acțiunea ei pozitivă, destinația fiind vagă, de neimaginat, poate inexistentă. Intenționa să savureze fiecare clipă, delectându-se cu drumul și copacii și casele și orașele urâte, jucându-se cu ideea că i s-ar fi putut năzări să oprească aproape oriunde și să nu mai plece niciodată (…) ori ar fi putut să nu mai părăsească drumul niciodată, ci să-i dea tot înainte și înainte, până când roțile mașinii s-ar fi tocit de tot și ar fi ajuns la capătul lumii.”

 Cam așa și eu 🙂

Voi reveni în postarea viitoare cu detalii despre destinație și toate minunățiile de acolo, asta pentru că micuța căsuță merită o postare doar a ei 🙂 Rămâneți aproape.

Din căsuța în care se țes vise,

Cu drag,

Ingrid ♥