căsuța în care se țes vise

căsuța în care se țes vise

De început de an

Bine v-am regăsit. La mulți ani! Sper că ați petrecut sărbătorile cu bucurie, alături de cei dragi. Am primit mesaje cu urări, îmi cer scuze că nu am răspuns, de sărbători fac cum fac și reușesc să mă debranșez de tehnologie. Dar vă mulțumesc iar gândurile mele de bine merg către voi.

E ceva special în aceste sărbători: și cred că este vorba despre magia unui nou început: nașterea Domnului ca și început creștin (extraordinara șansă pe care am primit-o) și un nou an la răsărit ca și început laic.

E momentul în care toți privim retrospectiv în urmă dar mai ales cu speranță spre viitor. Ne facem planuri ambițioase, ne promitem că vom fi mai … sau mai…. (și fiecare își completează lista după cum simte). Eu recunosc, ma gândesc printre altele la ce cărți voi mai citi anul acesta și mai ales ce voi mai meșteri în atelier :).

Cu voi, privesc și eu în urmă. A fost un an dificil, mă bucur că s-a încheiat. Chiar dacă nu au fost evenimente majore, cumva lucrurile mici adunate ne-au uzat, ne-au făcut irascibili și nu am mai văzut de multe ori frumusețea din jurul nostru și norocul de a-i mai avea pe cei dragi chiar dacă doar la un telefon distanță.

Trecând peste filosofiile inevitabile 🙂 și sperând că nu v-am plictisit, aș vrea să împărtășesc cu voi câteva instantanee din mini-vacanța petrecută anul acesta în Belgia, în vizită la sora lui S. căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru ospitalitate și bune intenții.

Am apreciat mai ales vitrinele frumos împodobite de pe străduțele înguste din centrul vechi al Bruxellului:

 

pf_1483884076

pf_1483884150pf_1483883936-1pf_1483883828 Nu știu dacă vi-l mai amintiți pe Magellan, mascota noastră călătoare? Ei bine nu putea lipsi nici el 🙂

pf_1483884771

 

 

 

 

 

pf_1483884722

 

Cu ce ne-am întors din Belgia? Cu amintiri frumoase dar și cu o răceala de zile de mari. Amândoi suntem pe tratament și supă. Dar ne facem noi bine :).

Și în încheiere, dacă vă întrebați ce mai face Mitzușca, ea e la căldurică și privește afară la zăpada ce nu mai contenește să cadă. E ca în basme!

pf_1483885049

 

Un an nou minunat să aveți! Ce îmi doresc mie vă doresc și vouă: bucurați-vă de ce aveți și nu uitați să visați!



8 thoughts on “De început de an”

  • La multi ani! Frumoasa calatorie :).

    Sa va faceti bine rapid!

    Irina de la mare sunt, mi-e mereu greu sa las un comentariu aici… acum spre exemplu nu ma lasa sa trec jos datele (nume, mail, site…)

  • La multi ani! Multumesc de urari și de mesaj :). Da, știu, cu casuta de mesaje am mari probleme…si nu indraznesc să il mai deranjez pe amicul meu cu mai multe cunostiinte tehnice. Dar o sa calc peste mandrie si o sa ii spun. Multumesc ca ai lasat mesajul tau chiar si asa. Să stii că urmăresc provocarea ta cu salatele, m-ai inspirat ;).

  • La mulți ani, un an nou minunat va doresc!

    Va asteptam sa creem amintiri frumoase si la noi. Promitem sa fim drăguți si ospitalieri toti 3 :).

    Va pup cu mare drag si dor.

  • La multi ani, Andreia, tie si frumoasei tale familii :)! Abia astept sa cream amintiri impreuna, am auzit ca Dresda este foarte frumoasa de Paste :D.
    Va pup pe toti 3!

  • Sa ai un an minunat ,plin de realizari frumoase.
    Spectaculoase imaginile si cred ca ati petrecut minunat in Belgia,multumim de imagini..
    Ariciul din poze este delicios…

  • La multi ani, Ingrid si-ti doresc sa ai un an bun!
    Sa va fie de bine calatoria si sa va traiasca Mitzușca care e tare simpatica 🙂

  • Multumesc de urari, ghemulet! La multi ani! Si tie un an cat mai frumos si inspirat ;)! Dap, ariciul m-a topit si pe mine 😀

  • Multumim Maria pentru urari! Un an bun si tie, asa cum ti-l doresti ;). Mitzuska e mereu o sursa inepuizabila de buna dispozitie :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.