căsuța în care se țes vise

căsuța în care se țes vise

Postare fara titlu….pentru ca niciun titlu nu poate sa exprime un sentiment….

Este inceput de vara si gandul imi fuge la vacantele pe care le petreceam copil fiind, vara de vara la bunici.
Am scris de mult o mica povestioara despre bunica, pe care v-o redau mai jos. Pentru mine bunica are un loc foarte special in inima mea:

A fost odată ca niciodată un sat… Un sat mic, la capăt de lume, departe … În sat, o căsuţă albastră cu poartă mare, de lemn innegrit de vreme. În faţa porţii o bunică. O bunică marunţică, cu mâinile aspre dar cu mangâierea blândă.  Pe cine aştepţi, bunico, bunicuţo? Cine nu mai vine?  “Nepoata, nepoţica mea…”. Timpul trece, incă o iarnă , încă o vară şi nepoata nu mai vine…
A fost odată ca niciodată un sat… În sat o casuţă şi în curte o nepoată. O copilă bălaie, cuminte, cu ochi mari si visători.  Zburdă copila prin curte, prin gradină, prin timp, prin vreme…  Unde s-a dus nepoţica? A cules în suflet soarele amiezilor de vară, mângâierea spicelor de grâu, ciripitul vrabiilor dupa ploaie, mirosul fânului proaspat cosit şi le-a închis in suflet ca să le poarte prin străini.
Dar comorile cele mai de preţ sunt învaţaturile tale bunico, si dragostea de Dumnezeu ce ai semanat-o în mine şi în conştiinţa mea, comori pe care nimeni nu mi le va lua vreodată.
Dumnezeu să ne ajute să ne revedem curând!

Mai jos este o imagine care mie imi frange inima: bunicii mei, in poarta, urmarindu-ne cu privirea in vreme ce ne indepartam… Si raman singuri….ei cu batranetea si o parte din sufletul meu ce nu se desparte de ei niciodata.

bunicii blog