căsuța în care se țes vise

căsuța în care se țes vise

O poveste despre vesnicie

Adevarat a inviat, dragele mele! Va raspund astfel celor care ati intrat pe blog in frumoasele zile de sarbatoare ale Invierii Domnului si ati lasat mesajele voastre aici. Nu am avut internet de sarbatori, sa va raspund, dar a fost cu un scop nobil :). Vin catre voi azi cu o poveste!Despre ce? Despre vesnicie. Stiti ce spune poetul…“vesnicia s-a nascut la sat”?  Ei bine chiar asa este. Si cine nu a petrecut macar o saptamana la sat nu are cum sa inteleaga acesta adevar atat de valabil. Dar eu, care mi-am petrecut copilaria la sat, la bunici, si cele mai frumoase amintiri sunt legate de dealurile domoale, de drumurile prafuite, de pamant? Cum as putea sa nu inteleg?Spuneam ceva de o poveste….
Ei bine, a fost odata ca niciodata…un sat. Frumuselu. Un sat la capat de orice civilizatie, in Moldova. Si in acel sat era o casuta. Alba cu usi verzi. A fost albastra cu usi verzi. Probabil cerul a fost gelos. Cu prispa inalta si perdea de vie ce vara umbrea ocrotitor curtea batatorita.

casuta

inflorit in curte

pomi in curte

Si au fost niste dealuri. Dealuri ce in inchipuirea micutei nepoate pareau fabulos de mari. Dar oare au imbatranit si dealurile si s-au garbovit?

deal124 deal11 deal12 deal123

 Iar vaile erau fermecate. Si drumurile acoperite in colb duceau catre locuri secrete…

pe vale2

  Iar in poienite ascunse, cate un copac magic salasluia, copac ce starnise imaginatia micii copilite de atatea ori!

pe vale1

poienita

Si a mai fost…o bunicuta. Mica-mica. Cat un graunte. Cu suflet bland incat toata natura se apleca duios catre ea si toate animalele si pasarile o iubeau.

bunica

Si acele dealuri, si acele vai si acea casuta mica si micuta bunicuta erau eternitatea. Vesnicia unei copilarii fericite, tihnite, pline de vise si sperante, asa cum fiecare copil ar trebui sa traiasca.

Sper ca v-a placut povestea mea de astazi. Si sper sa ne vedem mai des de acum inainte. Am revenit acasa!